Atunci cand te-am vazut prima oara....am simtit iubirea........si am vrut sa inchid ochii ca si cand astfel as fi putut sa o alung, sa o ascund;  atunci cand m-ai atins prima oara... am simtit ca nu mai este cale de intoarcere.... ca nu sunt atat de puternica incat sa fug, ca... nici nu imi doresc cu adevarat sa fug.. Si m-am intors catre tine, si ti-am privit ochii...sa ma umpli de iubire; si am intins bratele ... sa te primesc in sufletul meu... si ti-am asteptat sarutarile sa astampere dorul de aceasta iubire care a venit atunci cand nu o asteptam, si te-am rugat sa pleci si sa ramai... si am crezut ca nu am nevoie de tine , si m-am rugat sa nu ai nevoie de mine...... sa nu ne fie imbratisarile atat de perfecte, trupurile noastre sa nu se potriveasca , sarutarile sa nu ne umple golul simtit in absenta celuilat... as vrea uneori sa-mi incui inima intr-o cutie si sa arunc cheia... dar am invatat ca nu pot trai in lipsa ta... si toate gandurile au invatat doar drumul spre tine, am inteles ca nu mai stiu sa respir , sa dorm, sa visez in absenta ta... cum pot sa impac nevoia de tine cu nevoia de mine?  Mi se pare ca doar din acel moment am inceput sa traiesc , ca dandu-ti mana am inceput sa merg , ca visele mele te asteptau pe tine pentru a deveni realitate.